Început de 2018

Să includem în procesul cultural, un public neconvenţional

Început de 2018

Să vă ţinem puţin la curent:

Pentru că tinerii din proiect sunt dornici să continue cursurile de dans şi pentru că în urma evaluării finale a celor 4 luni de activitate din 2017 am concluzionat că avem rezultate pozitive în înţelegerea rolului pe care-l are dansul contemporan ca formă de exprimare, avem planuri mari pentru anul 2018.

Dorim să pornim la drum într-o nouă ediţie de proiect, tot cu o abordare interdisciplinară. În scopul realizării acestui lucru, vom integra în planul dezvoltării proiectului şi promovarea acestuia, ca modalitate de atragere de fonduri.

Ce înseamnă asta?

Asta înseamnă să ne concentrăm pe creşterea vizibilităţii acestui tip de activitate în rândul instituţiilor şi organizaţiilor care urmăresc aceleaşi obiective ca şi proiectul “Dansul Deschide”.

În momentul de faţă, coregraful Camelia Neagoe, prin voluntariatul de la Asociaţia Ajungem Mari, ţine în continuare cursuri de dans, în timp ce în Decembrie a fost încă o dată alături de interpreţi în reprezentarea spectacolului rezultat din proiect, la serbarea de final de an a acestora. Pont: Prezenţa pe scenă motivează mai mult performanţa.

Cu acelaşi entuziasm, abordăm azi direcții noi de dezvoltare şi lucrăm la a îmbunătăţi felul în care contribuim la integrarea în societate a grupului nostru de copii şi la o mai bună cunoaștere a lumii artelor.

 

Vă ţinem la curent şi sperăm să ne fiţi alături în misiune!

 

Niciun comentariu

Adaugă comentariul tău